Foarte mulţi maramureşeni, în special din Ţara Lăpuşului, preferă să se roage în noaptea de Înviere la Mănăstirea Rohia, acolo unde, în timpul anului, credincioşii vin nu doar pentru slujbă, ci şi pentru a-şi găsi liniştea. Construită în creierul munţilor, Mănăstirea Rohia are o legendă extrem de frumoasă, dar şi o bibliotecă impresionantă cu peste 40.000 de volume.

Un loc ideal unde să mergem să ne rugăm în noaptea de Înviere este Mănăstirea Rohia din Maramureş, un loc cu o magie aparte, unde credincioşii care vin cu inima curată îşi găsesc liniştea şi pacea interioară. Nu doar slujba de la biserică are acest rol curativ pentru suflet şi spirit, ci şi întreg aşezământul, situat într-un peisaj de o frumuseţe care-ţi taie răsuflarea.

Construită în creierii munţilor, mănăstirea are o poveste foarte interesantă, cu o evidentă tuşă supranaturală. Mănăstirea a fost construită de preotul din satul Rohia, Nicolae Gherman, în urmă cu 90 de ani. Acesta a avut 10 copii, însă una dintre fetiţe, pe nume Ana, a murit la numai 10 ani. Legenda spune că pierderea fiicei sale l-a îndurerat atât de mult, încât el o vedea în vis pe fetiţa lui, care-i spunea să construiască o biserică. În visul lui, fetiţa îi indica exact şi locul unde să contruiască ”o casă Maicii Domnului”, adică dealul Viei, locul unde se află acum mănăstirea, după cum relatează stareţul mănăstirii, părintele Macarie Motogna.

Temându-se să nu fie considerat drept nebun, preotul nu a spus nimănui despre visele sale şi despre frământările care îl măcinau, însă legenda spune că într-o zi, o femeie credinciosă din sat, pe nume ”Floarea lui Ilie”, a venit la el şi i-a spus : „Părinte de ce nu asculţi glasul lui Dumnezeu, care-ţi porunceşte prin copila Anuţa, să faci casă Maicii Domnului în Dealul Viei?”. Nedumerit, parintele a întrebat-o ce casă să facă, iar ea i-a răspuns: „Mănăstire să faci, parinte!”. ”În acel moment părintele Nicolae şi-a dat seama că este vorba de o hotărâre divină şi, cuprins de o linişte sufletească, s-a hotărât să construiască o mănăstire în amintirea copilei sale şi pentru mângâierea credincioşilor din aceste părţi”, mai spune stareţul.

Legenda continuă şi spune că, văzând cât de greu este de ajuns în locul pe care copila i l-a arătat în vis pentru construcţia bisericii, el cu mai mulţi săteni s-a hotărât să o construiască într-un loc mai uşor accesibil, într-o poiană numită „la stejarul lui Pintea” unde, potrivit obiceiului a fost înfiptă o cruce. Însă peste noapte, crucea era luată şi mutată pe pintenul dealului, pe o stânca. Crezând că e mâna unui răvoitor, au mutat crucea la locul ei şi peste noapte au pus un om de pază. Însă cum a început să ningă, omul s-a dus acasă. Spre uimirea tuturor, dimineaţă crucea era din nou mutată, iar pe zăpadă nu se vedeau deloc urme de paşi. Acest lucru a fost, de asemenea, considerat un semn divin.

Mănăstirea Rohia a fost construită între 1923 şi 1926 şi, potrivit stareţului, a fost prima mănăstire construită în Ardeal după 1918. ”Chiar aşa s-a spus în actul fundaţional: <prima mânăstire de acest feliu, în Ardealu alipit>. În Transilvania au existat peste 150 de mănăstiri care, în secolul al XVIII-lea, au fost distruse aproape toate de către generalul Bukov, din ordinul împărătesei Maria Tereza”, a mai menţionat el. Până în 1990, Rohia a fost singura mănăstire cu rol misionar din partea de nord-vest a ţării.

Icoana făcătoare de minuni

O icoană făcătoare de minuni se spune că există în biserica mănăstirii. Prima minune pe care  a făcut-o se referă la faptul că, la un an după ce a fost sfinţită, a scăpat uşor atinsă dintr-un incendiu, după ce toată încadratura din lemn a ars, iar icoana a fost găsită în jar. De asemenea alte întâmplări de neînţeles au avut loc în perioada comunismului, când securiştii încercau fără succes să închidă biserica.

”În 1959, când au fost daţi afară aproape toţi călugării din mănăstire prin decretul 410, a rămas aici Înalt Preasfinţitul Iustianian, cu doar doi vieţuiori. Securitatea a vrut să închidă mănstirea şi veneau aici tot timpul şi cereau de la stareţ cheia bisericii, ca să o poată închide. Dânsul lăsa întotdeauna cheia la icoana Maicii Domnului şi le spunea să o ia de acolo. Dar nimeni nu îndrăznea”, mai spune stareţul Macarie.

La Mănăsirea Rohia vieţuiesc acum 15 călugări. Acolo şi-a petrecut ultimii ani din viaţă Nicoale Steinhardt, iar chilia în care a locuit părintele în perioada 1980 – 1989, ca monah al Mănăstirii Rohia, a fost amenajată ca un mic muzeu unde se păstrează lucrurile lui personale: manuscrise, cărţi, icoane, tablouri, precum şi mobilierul.

Biserica a fost reconstruită în urmă cu câţiva ani, iar în prezent se construieşte un imens centru cultural.

Biblioteca, fond de 40.000 de volume

De asemenea, în muzeul mănăstirii poate fi văzută o colecţie impresionantă de carte veche, unele volume chiar de la 1600. Biblioteca are un fond de peste 40.000 de volume, cărţi de cult, reviste teologice şi laice, literatură teologică, universală şi română, istorie, filosofie dar şi alte domenii.

În prezent se lucrează la imensul Centru Cultural Monahal ”Nicoale Steinhardt”, care va adăposti biblioteca mănăstirii, sala de lectură, muzeul mănăstirii, muzeul N. Steinhardt, muzeul stareţilor şi un Paraclis, iar în Corpul A va fi trapeza bizantină, editura şi tipografia mănăstirii, sala de conferinţe şi sinaxe, chilii, sala proiectanţilor şi a constructorilor, sala ctitorilor, întemeietorilor şi binefăcătorilor.

Biserica se numeşte Sfânta Ana”, după numele copilei ctitorului ei, cu hramul ”Adormirea Maicii Domnului”.